
In seara zilei de 6 iulie 2017, la Galeria EriCris Art, Bucuresti, s-a deschis expozitia de pictură intitulată „Imaginare…”, cu lucrări semnate de Carmen Văideanu.
A prezentat expozitia cunoscutul critic si istoric de artă Luiza Barcan, dealtfel o obisnuită a galeriei, după introducerea făcută de curatorul galeriei, Razvan Ionut Cirică.

Născută la 13 martie 1953 in Bucuresti. Absolventă a Facultătii de matematică a Universitătii Bucuresti, promotia 1977. Căsătorită cu artistul Gabriel Catrinescu, membru in Uniunea Artiștilor Plastici din România , UAP Filiala Pictură București. „Doamna Carmen Văideanu provine dintr-o familie de intelectuali, care i-au asigurat o educaţie sistematică vizând o carieră artistică, a fost remarcată în liceu cu talent deosebit şi a luat lecţii particulare de desen, compoziţie şi culoare, însă destinul i-a reorientat studiile spre ştiinţele exacte. Studiile libere de pictură cu soţul şi contactul cu colonia de artişti din care el făcea parte au contribuit decisiv la formarea ca artist a doamnei Carmen Văideanu, astfel că are lucrări în colecţii particulare, inclusiv ale unor membri ai Societăţii Colecţionarilor de Artă din România.” Asa suna o prezentare incisivă din 2011, făcută doamnei Carmen Văideanu, la prima aparitie pe simezele Capitalei, la galeria Irecson.


La pas prin galeriile bucurestene: inceput de iulie pe simezele Capitalei, un articol de Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului, 4 iulie 2017. Include evident si expozitia „Imaginare…” cu lucrări semnate de Carmen Vaideanu, la Galeria EriCris Art, Bucuresti .
La pas prin galeriile bucurestene: inceput de iulie pe simezele Capitalei
Expoziția este deschisă în perioada 3- 22 iulie 2017, se poate vizita prin contact direct cu artistul expozant. Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News(al căror Senior Editor sunt) au plăcerea să fie parteneri media cu Galeria EriCris Art, Bucuresti, cel mai vechi parteneriat media realizat de mine dealtfel cu o galerie privată, in Ianuarie 2016. Curator al evenimentelor găzduite de galerie: Răzvan Ionut Cirică.
„Imaginare…” : Carmen Văideanu la EriCris Art, film de Claudiu Victor Gheorghiu
Adresa galeriei: Str. Grigore Cobălcescu nr. 49.
Parteneri : Intell News Romania, Artportfolio, Jurnalul Bucurestiului, ASSOC Bucuresti , Asociatia Domnul Tudor, Top Business.

Articol, film si fotoreportaj de: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului, 6 iulie 2017