

Agentia de presă Intell News si ziarul Jurnalul Bucurestiului(al căror Senior Editor sunt) recomandă expozitiile filialelor teritoriale ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, rubrică ajunsă azi la al XIV-lea episod, un proiect pentru Intell News de Claudiu Victor Gheorghiu, demers inceput in luna mai 2017. „Expozitiile filialelor teritoriale ale Uniunea Artiștilor Plastici din România” este una dintre cele 4 rubrici realizate de mine pentru pagina de cultură a agentiei de presă Intell News (celelalte 3 sunt „Intell News in galeriile bucurestene”, „Intell News pe drumurile Patriei” si „Portret de artist”). Sunt bucuros că multi colegi de la filialele teritoriale apreciază acest demers „Pro bono publico”.

Evenimentele le-am trecut in ordine alfabetică:
Alba Iulia
Pe 1 martie 2019, sub egida Filialei Alba Iulia a Uniunii Artiștilor Plastici din România (presedinte al filialei Alexandru Nicolae Ispas), a avut loc vernisajul expoziției de pictură, grafică, ceramică și sculptură, intitulată ” Blank”, cu lucrări pe simeze semnate de femeile artist, membre ale filialei locale a UAP din România.
Expozitia se desfăsoară pe parcursul lunii martie 2019 si este găzduită de Galeriile de artă ale municipiului Alba Iulia, Bd. 1 Decembrie 1918, bl. M 9, parter.
Bacău
Sub egida Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Bacău(presedinte al filialei Carmen Poenaru) s-a deschis pe 22 februarie 2019 expoziţia de desen intitulată ” Umbrele epopeilor ”, cu lucrări semnate de Gheorghe Zărnescu. Expoziția este deschisă publicului în perioada 22 februarie – 15 martie 2019, pe simezele Galeriei „Frunzetti” din Bacău, str. Nicolae Balcescu nr.12.
Brăila
Salonul Național de Plastică Mică de la Brăila este o manifestare de traditie, ajunsă iată la a XX-a editie, sub egida filialei locale Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România (presedinte al filialei Gheorghe Mosorescu). Salonul va incepe pe 2 martie 2019, iar Intell News (a cărui Senior Editor si coordonator al paginii de cultură sunt) este partener media al evenimentului.
Comunicat de presă:
Vernisajul Salonului Național de Plastică Mică Brăila, ediția a XX-a, 2019, se va desfășura sămbătă, 2 martie, 2019, ora 12.30, în Galeria de Artă Brăila. A XX-a ediție a Salonului Național de Plastică Mică – Brăila, va avea loc pe simezele Galeriei de Artă Brăila, în perioada 2 martie – 3 aprilie 2019. Componența Salonului, cuprinzând mai mult de 350 de participanți, este formată din artiști consacrați, din tineri din întreaga țară, absolvenți de studii superioare de artă și din cadre universitare din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Galați, Constanța. Salonul rămâne în continuare fidel conceptului său inițial: urmărirea evoluției în timp, atât a artei contemporane – în diverse stadii, cât și a multora dintre artiștii participanți la mai multe ediții. Organizatorul evenimentului și curatorul expozitiei este scenograful Gh Mosorescu, preşedinte al Filialei Braila a U.A.P. din Romania.
Și-au anunțat partciparea la vernisaj reprezentanți ai conducerii Uniunii Artiștilor Plastici din România, artiști din București și din filialele apropiate.
Va fi o întâlnire… pe cinste! Vă invităm să fiți părtași ai evenimentului!
scenograf Gheorghe Mosorescu, președinte al Fil. Brăila a U.A.P.R.
Buzău
Sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România -Filiala Buzău ( preşedinte Valeriu Şușnea) sunt organizate două expozitii in perioada următoare, astfel:
Sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România -Filiala Buzău ( preşedinte Valeriu Şușnea) se va deschide expoziţia de pictură si grafică „Călătorii imaginare ”, cu lucrări pe simeze semnate de Valeriu Şușnea. Vernisajul va avea loc miercuri, 6 martie 2019, ora 15, la sala de la parter a Galeriilor de Artă „Ion Andreescu” din Buzău. Va prezenta demersul artistic Mihai Plămădeală, critic de artă. Vernisajul expozitiei marchează si aniversarea a 59 de ani ai artistului Valeriu Şușnea.
BIOGRAFIE pe scurt a artistului Valeriu Şușnea:
Născut pe 6 martie 1960;
Doctor in arte plastice si decorative al Universitătii Nationale de Arte Bucuresti-UNARTE, coordonator prof. univ. dr. Ion Stendl; Presedintele filialei Buzău a Uniunii Artiştilor Plastici din România;
din 1993 profesor gradul didactic I, Liceul de artă ”Margareta Sterian” din Buzău;
din 1999 este restaurator autorizat pictură murală de epocă, de către Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române;
din 1990 este membru titular al Uniunii Artistilor Plastici din România;
1984 absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”,Bucuresti, sectia artă monumentală-restaurare.
Sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România -Filiala Buzău ( preşedinte Valeriu Şușnea) se va deschide Salonul Anual 2019, cu lucrări pe simeze semnate de membri ai filialei locale a UAP din România. Vernisajul va avea loc miercuri, 6 martie 2019, ora 15, la sala de la etaj a Galeriilor de Artă „Ion Andreescu” din Buzău. Expoziţia va prezenta publicului lucrări de pictură, sculptură, grafică si arte decorative.
Constanța
Sub egida Filialei Constanța 1 a Uniunii Artiștilor Plastici din România (presedinte Florentin Sîrbu), se va deschide pe 9 martie, ora 12, Salonul de plastică mică. Curator: Florentin Sîrbu. Expozitia va fi prezentată de Eduard Andrei, critic de artă.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 9 – 27 martie 2019, pe simezele Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, adresa: Piața Ovidiu nr. 12, Constanța.
Hunedoara
Sub egida Filialei Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România(presedinte al filialei Horia Gherghina) s-a deschis pe 28 februarie 2019 „Salonul de Artă „, iar la vernisaj au vorbit primarul Hunedoarei, domnul Dan Boboutanu si presedintele filialei locale a UAP din România, domnul Horia Gherghina.
Expoziția este deschisă în perioada 28 februarie – 14 martie 2019, reuneste pe simeze lucrările a 35 de artisti plastici, membri ai filialei locale, dar si din alte filiale ale Uniunii Artiștilor Plastici din România: Alba Iulia, Bucuresti, Deva, Pitesti, Vâlcea.
Expoziția se desfăsoară pe simezele Galeriei de Arte din Hunedoara, str. George Enescu nr. 6.
Iași
Sub egida Filialei Iași a Uniunii Artiștilor Plastici din România(presedinte al filialei Felix Aftene) se desfăsoară expoziția de artă textilă intitulată „Selfie”, din cadrul manifestării ” Univers textil”. Vernisajul va avea loc pe 4 martie 2019, ora 18, iar expozitia va fi prezentată de lect. univ. dr. Ecaterina Marghidan.
Coordonatori de proiect: Ecaterina Marghidan, Mădălina Vieriu, Raluca Hodoroabă.
Curatori: Maria Bilașevschi, Smaranda Bostan.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 28 februarie – 10 martie 2019, în cadrul galeriei de artă „Nicolae Tonitza” , str. Alexandru Lăpusneanu nr. 7-9, Iași.
Oradea
Se mai poate vizita, până pe 14 martie 2019, expozitia colectivă ” Procesul”, sub egida Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Oradea (presedinte al filialei Vioara Bara).
Expoziţia a avut vernisajul pe 19 februarie si este curatoriată de criticul de artă Milena Augusta Pop, cuprinde o serie de lucrări, de la picturi şi fotografii la grafică, grafică digitală, instalație şi obiect, cu lucrări realizate de membri filialei locale a UAP din România.
Expozitia se desfăsoară pe simezele Galeriilor de Artă – Reperaj, corpul C- Galeria de artă contemporană a U.A.P.R -filiala Oradea, Cetatea Oradea, adresa: Piata Emanuil Gojdu nr. 41.
Piatra Neamț
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Neamț (presedinte al filialei Ştefan Potop) şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ au deschis expozitia ” Primăvara artelor”, pe 1 martie 2019, un proiect realizat cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei municipiului Piatra Neamţ.
A prezentat expozitia criticul de artă Lucian Strochi. Expoziția este deschisă publicului în luna martie 2019, pe simezele Galeriei „Lascăr Vorel” din Piatra Neamţ. (Piața Ștefan cel Mare, nr. 15).
Ploiești
Se mai poate vizita expozitia „Înfloriri”, până pe 6 martie 2019, sub egida Filialei Ploiești a Uniunii Artiștilor Plastici din România(preşedinte al filialei Marcel Bejgu). Proiectul expoziţional reuneste lucrări pe simeze semnate de 6 femei artist, membre ale filialei locale a UAP din România.
Expozitia este găzduită de Galeria de artă din Ploiesti, situată in Piata Victoriei nr. 4.
Râmnicu Vâlcea
Filiala Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România(presedinte al filialei Gheorghe Dican, totodată si vicepreședinte pentru teritoriu al Uniunii Artiștilor Plastici din România) a deschis pe 15 februarie expoziția de artă plastică ,,Semne de Primăvară”, cu lucrări semnate de 26 de plasticieni, la Galeria Artex, curator: Gheorghe Dican. Expoziția este deschisă publicului în perioada 15 februarie– 14 martie 2019, pe simezele galeriei Artex, adresa: Calea lui Traian, Bl. L, Centru, Parter, Râmnicu Vâlcea. Agentia de presă Intell News(a cărui Senior Editor si coordonator al paginii de cultură sunt) are plăcerea să fie partener media permanent al Filialei UAPR Vâlcea.
Despre expozitie puteti citi si in episodul anterior al rubricii, publicat in februarie 2019.
Suceava
Sub egida Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Suceava (presedinte al filialei Lucia Pușcașu) s-a deschis pe 26 februarie 2019 expoziția „mARTie”, la Galeria de Artă ”Ion Irimescu” , eveniment dedicat primăverii. Proiectul expoziţional reuneste lucrări pe simeze semnate membri ai filialei locale a UAP din România. Expozitia a fost prezentată de prof. Camelia Rusu Sadovei, vicepresedinte al filialei locale si de criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc.
ADDÉNDA 10 martie 2019:
Galaţi
Sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Galaţi(presedinte David Sava) va avea loc marţi, 12 martie 2019, ora 18.00 , vernisajul expozitiei „ Salonul de primăvară al artiştilor plastici gălăţeni 2019”, cu lucrări pe simeze semnate de membri filialei locale a UAP din România. Vor prezenta expozitia doamna Mariana Tomozei Cocos, muzeograf, critic de artă si domnul David Sava, preşedinte al filialei locale Galaţi a UAP din România. Expoziția va fi deschisă publicului în luna martie 2019, pe simezele Galeriei de artă „Nicolae Mantu” din Galaţi.
Târgu Jiu
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu , in parteneriat cu filiala Tg. Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România (presedinte al filialei Vasile Fuiorea), va deschide vineri, 15 martie 2019, ora 17, expozitia de grafică si gravură ” Eloquentis II „, cu lucrări pe simeze semnate de Zuzu Caratănase. Va prezenta demersul artistic Pavel Șușară, critic de artă. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 15 martie-10 aprilie 2019, pe simezele Galeriilor Municipale de Artă din Târgu Jiu, str. Traian nr. 27, parter. Agentia de presă Intell News are plăcerea să fie partener media cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, cu ocazia evenimentului “Colocviile Brâncuşi 2019”, in cadrul căruia va avea loc si această expozitie.
Tulcea
Sub egida Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Tulcea(presedinte al filialei Viorel Poiată) a avut loc vineri, 8 martie 2019, vernisajul expozitiei „ Salonul de primăvară 2019”, cu lucrări pe simeze semnate de membri filialei locale a UAP din România.
Expozitia se desfăsoară in perioada 8 martie – 27 mai 2019, pe simezele Galeriilor de artă UAP Tulcea, din strada Isaccei, bloc M1, parter.
Grupaj de: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului; artist vizual, afilieri: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR, totodată consilier media si al Comitetului Director al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România si membru al Consiliului Director al Visarta(Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale), 2 martie 2019
