Ziarul Jurnalul Bucureștiului şi agenţia de presă Intell News(al căror Senior Editor sunt) au plăcerea să fie parteneri media cu Galeria Romană din 2016, dar evenimentele găzduite de această galerie le urmăresc anterior acestui parteneriat. Din punctul meu de vedere, este cea mai importantă galerie privată din București, prin concept şi proiecte expoziţionale, e suficient cred să amintesc de grupul ” Prolog”. Emil Ene şi Monica Andronic, precum şi inimoasa Claudia Maria Ene sunt mereu gazde ospitaliere, într-un spaţiu aristocratic si cochet.
Notă: cele 3 organe de presă pentru care scriu sunt parteneri media ai Galeriei Romană(Jurnalul Bucureștiului şi Intell News din 2016, Ultima Oră din 2019).

” Intell News în galeriile bucureştene” este una dintre cele 4 rubrici realizate de mine pentru pagina de cultură a agenţiei de presă Intell News, dar nu în concurență, ci în comuniune cu ciclul ”La pas prin galeriile bucurestene”, rubrică înfiintată de mine şi deja consacrată, din luna mai 2015, în ziarul Jurnalul Bucureștiului (celelalte 3 sunt „Expozitiile filialelor teritoriale ale Uniunea Artiștilor Plastici din România”, „Intell News pe drumurile Patriei” şi „Portret de artist”).

Comunicat de presă:
Galeria Romană are plăcerea de a vă invita la deschiderea unei noi expoziţii: „Expoziţie de August”, al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 14 august 2019, ora 19:00 (Bd. Lascăr Catargiu, nr 1, Piaţa Romană).
Expoziţia grupează lucrări de pictură, grafică şi sculptură, ale unor tineri artişti: Vali Irina Ciobanu, Bogdana Daradici, Claudiu Victor Gheorghiu, Martina Grigoriţă, Maria Jarda şi Bogdan Turcea.
Expoziţia se va desfăşura în perioada: 14 -30 august 2019.
Program de vizitare: Luni-vineri: 10:00-18: 00; Sâmbătă: 10:00-15:00
Parteneri: Catena pentru artă
Parteneri media: Evenimentul Zilei, Senso TV, Jurnalul Bucureştiului, Intell News, Modernism, Ultima Oră, Agenţia pentru carte.
A consemnat pentru Intell News(partener media) : Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al Intell News; artist vizual, afilieri: membru titular Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR, totodată consilier media şi al Comitetului Director al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România , membru al Consiliului Director al Visarta(Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale), 11 august 2019

Notă: articolele din cele 3 organe de presă pentru care scriu, despre această expoziţie, sunt următoarele:
„Expoziţie de August” la Galeria Romană din Bucureşti
Publicat: joi, 08 august 2019, ziarul Ultima Oră
https://ultima-ora.ro/expozitie-de-august-la-galeria-romana-din-bucuresti/
Articol din 9 august 2019: Jurnalul Bucureştiului recomandă: „Expoziţie de August” la Galeria Romană
https://jurnalulbucurestiului.ro/jurnalul-bucurestiului-recomanda-expozitie-de-august-la-galeria-romana/
Articol din 10 august 2019, pentru pagina în limba engleză a Intell News
August 10, 2019, an article by Claudiu Victor Gheorghiu
” Exhibition of August” at the “Romană” Art Gallery from Bucharest
https://english.intellnews.ro/exhibition-of-august-at-the-romana-art-gallery-from-bucharest/