Este un articol care se încadrează perfect într-o rubrică din cele patru, realizate de mine pentru pagina de cultură a platformei media Intell News: „Intell News în galeriile bucureştene”. Reamintim cititorilor că Intell News este partener media permanent al Uniunii Artiștilor Plastici din România, singura organizaţie profesională a artiştilor plastici, recunoscută ca atare. UAP din România este membră A.N.U.C. (Alianţa Naţională a Uniunilor de Creaţie) ,membră A.I.A.P. (Asociaţia Internaţională a Artiştilor Plastici) şi E.C.A.
Intell News este de asemenea partener media permanent al filialelor AFAPRR: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România şi UAP Vâlcea, precum şi la diverse evenimente ale altor filiale bucureştene şi teritoriale. Claudiu Victor Gheorghiu, 7 iunie 2021

Expoziţia ,,Grup 75” la galeria Căminul Artei(parter și etaj)
Expoziţia ,,Grup 75” este un eveniment sub egida Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiind organizată de UAP Filiala Pictură București. Vernisajul expoziţiei ,,Grup 75″ va avea loc luni, 7 iunie 2021, fiind adaptat vremurilor, respectând distanţa socială. Expoziţia se poate vizita în perioada 7-20 iunie 2021, la Centrul Artelor Vizuale-galeria Căminul Artei(parter și etaj), str. Biserica Enei nr.16, București.
Curatori: Marius Barbone Barb şi Mircea Vasile Mureşan(preşedintele, respectiv vicepreşedintele filialei Pictură Bucureşti).
Două organe de presă pentru care scriu: Intell News şi ziarul Ultima Oră sunt parteneri media pentru această expoziție, alături de TVR 1.
Parteneri media: Intell News, TVR 1, Ultima Oră
Articol similar: Expoziția ,, Grup 75″ la galeria Căminul Artei, ziarul Ultima Oră, 6 iunie 2021, Claudiu Victor Gheorghiu. https://ultima-ora.ro/expozitia-grup-75-la-galeria-caminul-artei/

Expoziţia „Spectacolul geometriei” la galeria Galateea
Comunicat de presă:
Galeria Galateea Contemporary Art este o galerie de artă a Uniunii Artiștilor Plastici din România ce are ca scop promovarea artei ceramice contemporane românești și internaționale.
În perioada 3 – 28 iunie 2021 este adusă în atenția publicului bucureștean expoziția de grup „Spectacolul geometriei”. La acest eveniment participă artiști ceramiști din generații și școli diferite: Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara și Ploiești.
Explorând geometria, artiștii ceramiști suprapun două părți ale gramaticii vizuale: plasticitatea geometrică și expresivitatea formei. În ceramica sculpturală, artistul este preocupat de relația dintre forma geometrică și estetica ei iar acest raport poate fi văzut și ca o explorare a spațiului din jurul obiectului și a legăturii acestuia cu forma.
La expoziția „Spectacolul geometriei” participă artiștii: Elena AMARIEI, Cristina BOLBOREA, Gheorghe CRĂCIUN, Judit CRĂCIUN, Carmen-Daniela IONIȚĂ, Gheorghe FĂRCAȘIU, Horia FĂRCAȘIU, Gloria GRATI, Lucia LOBONȚ, Liliana MARIN, Nicolae MOLDOVAN, Andreiana-Ramona STANCA, Ioana STEPANOV, Noémi JANKÓ-SZÉP.
Avem onoarea să vă invităm la vernisajul expoziției, din 3 iunie 2021 ora 1700, să decoperiți un spectacol de forme și reprezentările ei geometrice în ceramica contemporană românească.
Evenimentul se organizează respectând toate normele în vigoare la data la care are loc acesta.
Curator: Georgiana Cozma;
Parteneri media: Modernism.ro, Jurnalul Bucureștiului, Intell News, Leviathan, ArtLine

Grupaj realizat pentru Intell News şi Uniunea Artiștilor Plastici din România de: Claudiu Victor Gheorghiu, artist vizual, afilieri: membru titular Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România (AFAPRR), consilier media și al CD al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România și membru al Consiliului Director al Visarta; în subsidiar jurnalist cultural: Senior Editor al platformei media Intell News şi coordonator al paginilor de cultură (în limbile română şi engleză Intell News Romania), Senior Editor Jurnalul Bucurestiului „Le Petit Parisien”, publicist comentator al ziarului Ultima Oră, 7 iunie 2021
