
Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News (al căror Senior Editor sunt) recomandă pentru această săptămână, a inceputului lunii Mai 2017, următoarele expozitii, toate deja in desfăsurare; o parte dintre ele au fost deja mediatizate de mine, datorită calitătii lor, dar si a parteneriatelor media cu ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News.
„Intell News in galeriile bucurestene” este o nouă etapă, pe care am inaugurat-o in Martie 2017 pentru pagina de Cultură a agentiei de presă Intell News, dar nu in concurență, ci in comuniune cu ciclul ”La pas prin galeriile bucurestene”, rubrică infiintată de mine si deja consacrată, din luna Mai 2015, in ziarul Jurnalul Bucurestiului.
Bineinteles că este o selectie subiectivă, imi asum deci responsabilitatea de coordonator al paginilor de Cultură, apartinând organelor de presă deja mentionate. Semnalez asadar expozitiile si incep, asa cum este normal, cu cele unde Jurnalul Bucurestiului si Intell News sunt parteneri media.
- Agentia de presă Intell News si ziarul Jurnalul Bucurestiului sunt parteneri media cu Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, precum si cu Asociatia Filiala Artă Plastică Religioasă si Restaurare: AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România (fiind si membru AFAPRR, este firesc să urmăresc cu interes toate evenimentele, activitatea si expozitiile organizate de Asociatia Filiala Artă Plastică Religioasă si Restaurare a UAP din România). In context, mai puteti vizita până pe 6 Mai ANUALA de artă religioasă si restaurare 2017, organizată de Filiala noastră AFAPRR: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, în Sala H.H.Stahl si Foaierul H.H.Stahl. , Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” , Șos. Kiseleff nr. 30, de miercuri 3 Mai până sâmbătă 6 Mai, între orele 10.00 – 18.00.

Vernisajul Anualei de artă religioasă si restaurare 2017, film de Claudiu Victor Gheorghiu
Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”: ANUALA de artă religioasă si restaurare 2017, articol de Claudiu Victor Gheorghiu
Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”: ANUALA de artă religioasă si restaurare 2017
ANUALA de artă religioasă si restaurare 2017 la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, articol de Claudiu Victor Gheorghiu pentru Jurnalul Bucurestiului
ANUALA de artă religioasă si restaurare 2017 la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”
Această deschidere a filialei noastre AFAPRR a UAP din România către ceilalti artisti care fac parte din alte filiale si sectii bucurestene ale Uniunea Artiștilor Plastici din România( UAP Filiala Pictură București,Sculptură, Grafică, UAP – Filiala Arte Decorative București , dar si din filialele din provincie, am remarcat membri ai filialei din Bacău, Uap Romania Filiala Brăila, Filiala Buzău, UAP Vâlcea) s-a concretizat prin prezenta pe simeze a lucrărilor realizate de peste 100 artisti expozanti, fapt apreciat si de Zuzu Caratănase, prezent la vernisaj, in numele Consiliului Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România( al cărui membru este), ceea ce demonstrează valoarea si consistenta evenimentelor organizate de Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România.

- Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News au plăcerea să fie parteneri media ai Galeriei Romană. Pe 6 aprilie s-a deschis expozitia retrospectivă pe simezele de la Galeria Romană – Poartă spre artă, un eveniment dedicat maestrului PAUL GHERASIM, mentorul si indrumătorul meu.
La pas prin galeriile bucurestene: retrospectiva PAUL GHERASIM la Galeria Romană, articol de Claudiu Victor Gheorghiu pentru Jurnalul Bucurestiului
http://jurnalulbucurestiului.ro/la-pas-prin-galeriile-bucurestene-retrospectiva-paul-gherasim-la-galeria-romana/
Expoziția este deschisă în perioada 6 Aprilie – 6 Mai 2017, iar programul de vizitare este următorul: Luni-Vineri: 10:00-18:00; Sâmbăta: 10:00-15:00.
Adresa galeriei: Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr.1, Bucureşti. (Piața Romană).

- Art Yourself Gallery s-a alăturat pe 11 ianuarie 2017 galeriilor private cu care ziarului Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News au deja parteneriate media. In acest context, puteti vizita expozitia „Graal-Totem” a artistului Stefan Pelmus, in perioada 28 Aprilie-28 Mai 2017. Adresa galeriei: Bd. Dacia nr. 51, etaj 1, sector 1, Bucuresti. Programul de vizitare este următorul: Marti-Vineri: 12:00-19:00; Sâmbăta: 10:00-13:00.

- Expozitia personală „Scrieri”, cu lucrări semnate de Cornelia Caruntu, pe simeze la Galeria EriCris Art, Bucuresti. Expozitia se poate vizita în perioada 17 Aprilie-5 Mai 2017, cu programare in prealabil. Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News au plăcerea să fie parteneri media cu Galeria EriCris Art, Bucuresti, cel mai vechi parteneriat media realizat de mine dealtfel cu o galerie privată, in Ianuarie 2016.
Adresa galeriei: Str. Grigore Cobălcescu nr. 49.
Vernisajul expozitiei „SCRIERI”, Cornelia Căruntu, galeria EriCris Art, film de Claudiu Victor Gheorghiu
Cornelia Căruntu: expozitia personală „SCRIERI” la galeria EriCris Art, articol de Claudiu Victor Gheorghiu
Cornelia Căruntu: expozitia personală „SCRIERI” la galeria EriCris Art


Expozitii fără parteneriate media cu ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News:
5. Pe 25 Aprilie 2017 am fost dintr-o pură intâmplare la Galeria Tipografia (Str. Băiculești nr. 29 – Combinatul Fondului Plastic), la vernisajul expozitiei „Dada on Tour & Guests. Last Stop – Bucharest”, evenimentul expozițional desfășurându-se sub patronajul Ambasadei Elveției în România. Am realizat si un mic film la vernisaj, contine discursurile de final ale reprezentantei Ambasadei Elvetiei, Adrian Notz – Director Cabaret Voltaire – Zürich, respectiv Ruxandra Balaci, curator. Expozitia o puteti vizita până pe 10 Mai 2017.
Film de : Claudiu Victor Gheorghiu la vernisaj, 25 Aprilie 2017
Ieri am fost dintr-o pură intâmplare la Galeria Tipografia (Str. Băiculești nr. 29 – Combinatul Fondului Plastic), la vernisajul expozitiei „Dada on Tour & Guests. Last Stop – Bucharest”, evenimentul expozițional desfășurându-se sub patronajul Ambasadei Elveției în România. Filmul contine discursurile de final ale reprezentantei Ambasadei Elvetiei, Adrian Notz – Director Cabaret Voltaire – Zürich, respectiv Ruxandra Balaci, curator. Evenimentul mi l-a semnalat Rox the Fox, asadar s-a reunit aici si „tandemul de foc si de soc al presei culturale românesti”: Radio România Cultural: Marina Roxana Pasculescu & ziarul Jurnalul Bucurestiului + agentia de presă #IntellNews : Claudiu Victor Gheorghiu.Descopăr galeria prima oară de la inaugurare, interesant si evenimentul, dar si spatiul expozitional. In dialogul scurt pe care l-am avut cu Petru Lucaci, presedintele Uniunea Artiștilor Plastici din România, am luat notă că UAP din România va avea si alte expozitii aici, asadar când voi avea timp, voi reveni, mai ales că si sediul Filialei noastre AFAPRR : Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România e tot la Combinat, bonus am participat si am scris un articol in 2016, la lansarea oficială a Asociației Culturale Combinart/ 1+1=10. Film de : Claudiu Victor Gheorghiu, Senior editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului; 25-26 aprilie 2017Notă: Acest material video poate fi folosit de către terti, dar doar cu mentionarea explicită a sursei, exact asa cum procedez si eu in toate materialele de documentare. Multumesc.
Posted by Claudiu Victor Gheorghiu on 26 Aprilie 2017
Lansarea oficială a Asociației Culturale Combinart, 8 Iunie 2016, articol de Claudiu Victor Gheorghiu
http://jurnalulbucurestiului.ro/lansarea-oficiala-asociatiei-culturale-combinart-8-iunie-2016/
Descopăr galeria prima oară de la inaugurare, interesant si evenimentul, dar si spatiul expozitional. In dialogul scurt pe care l-am avut cu Petru Lucaci, presedintele Uniunea Artiștilor Plastici din România, am luat notă că UAP din România va avea si alte expozitii aici, asadar când voi avea timp, voi reveni, mai ales că si sediul Filialei noastre AFAPRR : Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România e tot la Combinat, bonus am participat si am scris un articol in 2016, la lansarea oficială a Asociației Culturale Combinart/ 1+1=10.

- Expozitia „Artisti plastici buzoieni la Bucuresti”, proiect initiat si coordonat de artistul plastic Valeriu Susnea, presedintele filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, galeria Căminul Artei- etaj, la Centrul Artelor Vizuale(CAV), str. Biserica Enei 16, București.
Expozitia se poate vizita în perioada 26 Aprilie-8 Mai 2017.

Licitatii de artă:
- La inceputul lunii Mai, Casa de licitatii Galeriile Artmark ne propune o sesiune de licitații pe 4, respectiv 9 Mai, toate sunt interesante si le voi mentiona aici(VEZI IN ARTICOL din Jurnalul Bucurestiului), dar una dintre ele mi-a atras cu adevărat atentia, asa că voi vizita expozitia premergătoare si voi fi prezent si la licitatie, asteptati-mă! Este vorba de „Imagini ale sacrului”, 4 mai 2017, orele 20, Palatul Cesianu-Racovita (str. C.A. Rosetti nr. 5).
M-au incitat foarte mult două icoane prezentate in catalogul licitatiei, asa că programul meu din 4 mai se va adapta exact pentru acest eveniment, asa cum am mentionat deja:
Lot 101
Icoană brâncovenească pe lemn, Sfinții apostoli Petru și Pavel, 1680-1700
Lot 58
Icoană veneto-cretană pe lemn, „Maica Domnului cu Pruncul, între Sfântul Ioan Botezătorul și Sfânta Ecaterina din Alexandria”, sec. al XVI-lea
Inceput de Mai la Artmark: licitația „Imagini ale sacrului”, articol de Claudiu Victor Gheorghiu pentru Jurnalul Bucurestiului
Inceput de Mai la Artmark: licitația „Imagini ale sacrului”
Programul licitatiilor din 4 si 9 mai este următorul:
Joi, 4 mai, orele 19, 30 : Licitația unei colecții suprarealiste (Guttman, Perahim, Ackerman) #242/2017
Joi, 4 mai, orele 20: Licitația „Imagini ale Sacrului” #243/2017
Marţi, 9 mai, orele 19, 30 : Licitația unei colecții de Artă Modernă importantă #245/2017
Marţi, 9 mai, orele 20: Licitația „Universul artistului. Licitația colecției de antichități și artă decorativă Shapira Shain” #246/2017
Expoziţia cu lucrările care se vor regăsi in licitațiile amintite se poate vizita după următorul program, intrarea fiind liberă :
marți, 2 mai – miercuri, 3 mai (10.00 – 20.00); joi, 4 mai (10.00 – 19.30); vineri, 5 mai – luni, 8 mai (10.00 – 20.00); marți, 9 mai (13.00- 19.00).
Adresa: Casa de licitatii Artmark , Palatul Cesianu-Racoviţă (str. C.A. Rosetti nr. 5).


Grupaj de: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului; afilieri: Visarta(ales membru al Comitetului Director din 31 Martie 2017) si Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR, totodată consilier media si al Comitetului Director al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România (ales din 25 Mai 2015) ; 1 Mai 2017