
Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News (al căror Senior Editor sunt) recomandă pentru această săptămână următoarele evenimente: o expozitie este in desfăsurare, altele se vor deschide in aceste zile; o parte dintre ele au fost deja mediatizate de mine, datorită calitătii lor, dar si a parteneriatelor media cu ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News. Sunt 3 expozitii cu parteneriate media, alte 3 alese de mine si lansarea unui nou număr al Revistei ARTA, publicată de Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Bineinteles că este o selectie subiectivă, imi asum deci responsabilitatea de coordonator al paginilor de Cultură, apartinând organelor de presă deja mentionate. Semnalez asadar evenimentele, primele fiind cele unde Jurnalul Bucurestiului si Intell News sunt parteneri media :
- Galeria Romană și Institutul Cultural Român vă invită la deschiderea expoziției ” Pământ breton, Pământ românesc, Loc de credință”, cu lucrări semnate de Valentin Scărlătescu , care revine după 30 ani în care nu a expus în România.
Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News(al căror Senior Editor sunt) au plăcerea să fie parteneri media ai Galeriei Romană.

În deschiderea expoziției va vorbi criticul de artă francez Pascal Payen-Appenzeller.
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru al Casei Artiștilor din Paris, Valentin Scărlătescu a participat la numeroase expoziții personale și de grup, în afara țării, distincțiile și premiile obținute venind ca o recunoaștere naturală a calităților artistice și umane excepționale.
Participant mai puțin activ la expozițiile grupului Prolog (prin prisma distanței geografice), Valentin Scărlătescu simte și trăiește, prin operele sale, în spiritul autentic românesc care l-a însoțit și îl însoțește în continuare.
Titlul expoziției aduce în atenție lucrări realizate atât în România, cât și în Franța, toate sub semnul credinței și al devotamentului față de locurile care i-au marcat întreaga activitate.
Pe parcursul expoziției, vor avea loc două evenimente moderate de dl.
Vladimir Bulat, critic de artă:
- 12 mai 2017, ora 17.00, colocviul cu tema “ Restaurarea – meșteșug sau tradiție”; invitați prof. Dan Mohanu și Valentin Scărlătescu.
- 25 mai 2017, ora 17.00, colocviul cu tema “Sacrul în pictura
românească contemporană” – invitați Sever Voinescu, dr. Petre Guran, Florin Toma.
Vernisajul va avea loc miercuri, 10 mai 2017, ora 19.00.
Expoziția va fi deschisă în perioada 10 mai – 10 iunie 2017, la sediul Galeriei Romană din Bd. Lascăr Catargiu, nr. 1, sector 1, București (Piața Romană).
Parteneri: Catena pentru artă
Parteneri media: Evenimentul zilei, Senso Tv, Jurnalul Bucureştiului, Intell News, Modernism

2. Art Yourself Gallery s-a alăturat pe 11 ianuarie 2017 galeriilor private cu care ziarului Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News au deja parteneriate media. In acest context, puteti vizita expozitia „Graal-Totem” a artistului Stefan Pelmus, in perioada 28 Aprilie-28 Mai 2017. Adresa galeriei: Bd. Dacia nr. 51, etaj 1, sector 1, Bucuresti. Programul de vizitare este următorul: Marti-Vineri: 12:00-19:00; Sâmbăta: 10:00-13:00. Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News(al căror Senior Editor sunt) au plăcerea să fie parteneri media ai Art Yourself Gallery.

3. Expozitia „Împreună cu Avva Sisoe” , cu lucrări semnate de Elena Murariu, membru in Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România, a avut vernisajul azi, 8 mai 2017, orele 18, la Librăria Sophia, Str. Bibescu Vodă nr.19. În cadrul vernisajului vor fi lansate două carţi a căror ilustraţie este realizată de Elena Murariu.

Expoziţia va rămâne în librărie în perioada 8 mai – 30 iunie 2017. Agentia de presă Intell News si ziarul Jurnalul Bucurestiului sunt parteneri media cu Asociatia Filiala Artă Plastică Religioasă si Restaurare: AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România (fiind si membru AFAPRR, este firesc să urmăresc cu interes toate evenimentele, activitatea si expozitiile organizate de Asociatia Filiala Artă Plastică Religioasă si Restaurare a UAP din România), bonus artista Elena Murariu imi este prietenă si ii apreciez extrem de mult activitatea, de pictor si restaurator.


Evenimente fără parteneriate media cu ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News:

4. A Xll-a Edițiie a Salonului Național de Artă Plastică TEMEIURI : “Somnul și visul”
Vineri, 5 mai 2017, a avut loc vernisajul celei de- a Xll-a Edițiii a Salonului Național de Artă Plastică TEMEIURI : “Somnul și visul” , la Sala “Constantin Brâncuși” a Palatului Parlamentului. Expozitia se desfăsoară in perioada 5 mai – 1 iunie 2017 si este un eveniment in parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Au vorbit, printre altii:
Radu George Serafim si Dan Munteanu, oeganizatori; Subsecretar de Stat – Irina Cajal, Ministerul Culturii și Identității Naționale, cu un mesaj din partea domnului Ionut Vulpescu, ministrul Culturii și Identității Naționale, senator PSD; dl. Ambasador George Călin (Convenția ONU, Geneva); Petru Lucaci, presedintele Uniunii Artiștilor Plastici din România; Gheorghe Dican, vicepreședinte pentru teritoriu al Uniunii Artiștilor Plastici din România si la editia de acum presedinte al juriului; Luiza Barcan, istoric si critic de artă; Virgil Ştefan Niţulescu.
Am realizat filmul vernisajului, il puteti urmări aici.
Vernisajul Salonului Național de Artă Plastică TEMEIURI, 5 Mai 2017, film de Claudiu Victor Gheorghiu
5. Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 10 mai 2017, ora 18, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției Muzeul [IN]VIZIBIL #2 – NUMĂR DE INVENTAR 111. Expozitia se desfăsoară in perioada 10 mai – 18 iunie 2017, Sala Foaier.
Număr de inventar 111 este o continuare a explorărilor muzeale inițiate cu ocazia celebrării întemeierii MNȚR prin seria de evenimente Muzeul [in]vizibil. “Dintr-un muzeu centenar, cum este Muzeul Național al Țăranului Român, se pot extrage aleator probe alături de care să pornești într-un voiaj inedit dar revelator prin propriul său trecut, nu de puține ori minat de situații dificile ori puncte de trecere aproape imposibile. O asemenea călătorie ne-am propus și noi, în al 111-lea an de existență, prin explorarea arhivei, a colecțiilor MNȚR și prin expunerea a tot ce a fost înregistrat cu numărul de inventar 111. Această secțiune în timp devine cu atât mai sugestivă în dialogul cu cele trei proiecte de muzeu — Alexandru Tzigara-Samurcaș, Tancred Bănățeanu și Horia Bernea — pe care inițiatorii acestora dar și momente istorice diferite și le-au impus.”
Curatori: Lila Passima și Cosmin Manolache
Acțiuni conexe: Atelier de creativitate pentru copii și adolescenți pornind de la tema expozițională.
Finisaj: lansarea caietului proiectului Muzeul [in]vizibil #2 – Număr de inventar 111.

6. Salonul Național de Pictură 2017
„Uniunea Artiștilor Plastici din România și Filiala de Pictură București, a organizat SALONUL NAȚIONAL DE PICTURĂ – 2017, împreună cu partenerii de la Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, continuând tradiția prezentării democratice a scenei culturale atât din Bucureșt, cât și din țară. Rolul Salonului contemporan, în afară de funcția stipulată anterior – de a ilustra discursul pictural contemporan, este, pentru breaslă, cel de a produce „întâlniri” necesare între viziuni artistice, de a stimula cooperarea și asocierea, de a stabili similarități, respectiv viziuni culturale contradictorii. Spațiul de la Mogoșoaia, așa cum este structurat muzeul, permite asocierea de discursuri și de limbaje diferite, generând, în același timp, o coerență în construcția mai multor paliere conceptuale.
În paralel, pentru a crește amploarea evenimentului, Curator al evenimentului: Marius Barb. Uniunea Artiștilor Plastici din România şi Filiala Pictură Bucureşti a extins Salonul Național de Pictură 2017, la Galeria Căminul Artei, București, curator: Mircea Muresan.”
Expozitia se desfăsoară in perioada 13 mai – 4 iunie 2017.
Marius Barb, presedinte al Filialei de Pictură Bucureşti a Uniunii Artiștilor Plastici din România

7. Uniunea Artiștilor Plastici din România are plăcerea de a vă anunța lansarea unui nou număr al principalei sale publicații, Revista ARTA; despre publicatie si lansarea diverselor numere am scris de mai multe ori, in ziarul Jurnalul Bucurestiului. Evenimentul are loc la ODD, Str. Șelari 13, și începe la ora 19. La ora 20 va avea loc o discuție despre tema principală a numărului și contribuțiile originale ale artiștilor și teoreticienilor.
Grupaj de: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului; afilieri: Visarta(ales membru al Comitetului Director din 31 Martie 2017) si Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR, totodată consilier media si al Comitetului Director al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România (ales din 25 Mai 2015) ; 8 Mai 2017
