
Ziarul Jurnalul Bucurestiului si Agentia de presă Intell News(al căror Senior Editor sunt) au plăcerea să fie parteneri media cu artportfolio.ro in general, iar in particular Intell News este partener media al acestei expozitii, iar eu voi fi prezent la vernisaj.

Consiliul Judeţean Prahova și Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion-Ionescu Quintus” în parteneriat cu Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România prezintă in luna mai 2017, expoziţia “Acuarela, o frumoasă poveste” , cu lucrări pe simeze semnate de artistul plastic Corneliu Drăgan-Târgovişte.
Vernisajul va fi miercuri, 3 mai 2017, ora 17:00, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion-Ionescu Quintus”, Bulevardul Independenţei nr. 1, Ploieşti.
Va prezenta expozitia Luiza Barcan, cunoscut si apreciat istoric si critic de artă.
Curator: Aurelia – Rodica Drăgan, istoric de artă.



Expoziţia “Acuarela, o frumoasă poveste”, cu un titlu inspirat de sensibilitatea, graţia şi fineţea văluirilor de ape colorate infuzate în porii hârtiilor, prezintă creaţia recentă a unui artist care îşi dedică existenţa pasiunii sale pentru acuarelă. Naraţiunea propusă de Corneliu Drăgan-Târgovişte este compusă dintr-un ansamblu de 32 de lucrări, care se conturează asemeni unor apariţii fluide, străvezii, distinse cu căldura emoţiilor sedimentate şi încununate de un farmec atemporal. Constituite în jurul a două tematici, natura statică (ce punctează studiul de atelier) şi peisajele citadine (care vădesc munca en plein-air a autorului) reprezentând privelişti extrase din spaţiul prahovean, alături de vedute ale lagunei veneţiene, lucrările expuse la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” vă aşteaptă să le savuraţi pe îndelete, în decursul lunii mai. (curator – Aurelia – Rodica Drăgan, istoric de artă )
Vernisajul expozitiei “Acuarela, o frumoasă poveste”, 3 Mai 2017, film de Claudiu Victor Gheorghiu
“Corneliu Drăgan-Târgovişte este prin excelenţă un acuarelist. A ales această tehnică şi nu a ales-o pe cea mai uşoară, ba din potrivă. Astăzi, când privim o acuarelă poate că ni se pare că-i un lucru uşor de realizat, pentru că avem tendinţa să o comparăm cu alte tehnici în care lucrează artiştii, însă făcând acest lucru este posibil să ne înşelăm. Uneori este chiar mai dificilă decât uleiul, pentru că spre deosebire de acesta, asupra acuarelei nu se mai poate interveni. Deci ce ai făcut, rămâne bun făcut. Prin urmare, eu cred că artistul care selectează această tehnică şi îşi doreşte să lucreze astfel, trebuie să aibă o anumită structură interioară ca artist şi trebuie să fie un om suficient de bine motivat şi de cerebral, încât să ştie exact ce îşi doreşte să facă. Asta, în pofida faptului că acuarela este atât de diafană.” (Luiza Barcan, critic şi istoric de artă, jurnalist, membră a U.A.P. din România şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă)
A consemnat: Claudiu Victor Gheorghiu , Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului.
27 Aprilie 2017