
Marti, 12 ianuarie 2016, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) a avut loc lansarea Programului „140 de ani de la nasterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi “. Am participat la conferinta de presă, alături de alti distinsi reprezentanti ai presei.

Este un EVENIMENT extrem de important, sper că va avea o mediatizare pe măsură.

In fata presei, in prezidiul condus de către Radu Boroianu, președintele ICR s-au aflat si doi membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România : Vlad Ciobanu, membru in Filiala Sculptură Bucuresti si Mihai Țopescu, Filiala Gorj a UAP din România .
Detalii despre seria de proiecte artistice – ateliere de creație – din cadrul programului au fost prezentate de sculptorul Vlad Ciobanu, iar Mihai Țopescu a vorbit despre proiectul realizării unor fotografii-document, din ce am inteles eu in special alb-negru, pentru promovarea ansamblului monumental de la Târgu Jiu.
Am vorbit cu amândoi la terminarea conferintei de presă, pe parcursul anului vă voi informa amănuntit despre proiectele dumnealor in cadrul acestui program national.

Mi-a făcut o reală plăcere să vorbesc cu regizorul Cornel Mihalache, realizator al documentarului Brâncuși (1996), fragmente din acest documentar (consacrat ansamblului de la Târgu Jiu) au fost dealtfel prezentate in cadrul conferintei de presă; spun că mi-a făcut plăcere după ce am auzit elogiul pe care i-l făcuse tatăl meu Gheorghiu Mihail Constantin, unul din prietenii lui. Pentru cine nu stie, fratele indrăgitei actrite Luminita Gheorghiu, adică tatăl meu Gheorghiu Mihail Constantin este coautor,printre multe altele (cum ar fi filmul de lung metraj „In fiecare zi DUMNEZEU ne sărută pe gură”-regia Sinisa Dragin, „The Tiger awards 2002” la iff Rotterdam) alături de Sorin Iliesiu, al filmului „Monarhia salvează România ” din 1992.


“Programul „140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”, derulat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu, a fost prezentat marți, 12 ianuarie 2015, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul ICR.
Despre semnificația aniversării și despre seria de evenimente din cadrul programului au vorbit Radu Boroianu, președintele ICR, Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Vlad Ciobanu, sculptor, Mihai Țopescu, artist plastic, Matei Stîrcea Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române, Cornel Mihalache, realizatorul documentarului Brâncuși și Adrian Tudor, viceprimar al muncipiului Târgu Jiu. „Anul 2016 trebuie să fie acel început în care Brâncuși, om deplin al culturii române, așa cum mai sunt alte nume în cultura română, trebuie să constituie o permanență a manifestărilor noastre (…).
Marile personalități care au marcat evoluția culturii, civilizației merită să fie continuu în atenția noastră și să stârnim cât mai multă creativitate adiacentă, care să le pună în valoare în această continuitate de preocupare” a declarat președintele ICR, accentuând totodată importanța unei abordări pluridisciplinare în studiile consacrate operei lui Brâncuși : „trebuie să stârnim noi, și nu cred că există alții mai bine plasați decât românii, un alt tip de discuție despre Brâncuși”.
Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a oferit informații despre Colocviile „Brâncuși”, care vor începe la Târgu Jiu pe 19 februarie și vor fi completate de o expoziție a sculptorului Max Dumitraș și de lansarea unei ediții speciale a revistei dedicate lui Brâncuși. „E nevoie ca la Târgu Jiu să se nască o dezbatere”, astfel încât să fie găsite „soluțiile cele mai bune pentru întreținerea, conservarea și mai ales promovarea ansamblului brâncușian”, a declarat directorul Centrului „Constantin Brâncuși”.

Apreciind că „România, prin Brâncuși, este un centru al culturii mondiale, pentru că lansează sculptura abstractă”, cercetătorul Matei Stîrcea Crăciun a vorbit despre stadiul actual în decodarea operei marelui sculptor și despre contribuția Institutului de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române în acest domeniu.
Detalii despre seria de proiecte artistice – ateliere de creație – din cadrul programului au fost prezentate de sculptorul Vlad Ciobanu, vicepreședinte al Consiliului Științific al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.
Artistul Mihai Țopescu a vorbit despre proiectul realizării unor fotografii-document pentru promovarea ansamblului monumental de la Târgu Jiu.
„Pentru mine, apropierea de Brâncuși este o sărbătoare zilnică”, a declarat regizorul Cornel Mihalache, realizator al documentarului Brâncuși (1996), care s-a referit, în intervenția sa, la unele inexactități legate de istoricul relațiilor dintre Brâncuși și statul român. “
Sursa: http://icr.ro/pagini/lansarea-programului-140-de-ani-de-la-nasterea-marelui-sculptor-constantin-brancusi
A consemnat: Claudiu Victor Gheorghiu ,artist vizual, istoric; consilier al Comitetului Director al Asociatia Filiala Arta Religioasa si Restaurare a UAP : AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România ; Senior editor al paginii de Cultură a Intell News; redactor al paginii de Cultură a ziarului Jurnalul Bucurestiului si redactor , consilier tematic Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe si Serviciul specializat de presă LOnews .

https://www.youtube.com/watch?v=tVOoMTpLJhU