Notă: cele 3 organe de presă pentru care scriu sunt parteneri media pentru această expoziţie, respectiv agenția de presă Intell News, ziarele Jurnalul Bucureștiului şi Ultima Oră.
Este un articol din ciclul ” Intell News în galeriile bucureştene” , una dintre cele 4 rubrici realizate de mine pentru pagina de cultură a agenţiei de presă Intell News, dar nu în concurență, ci în comuniune cu ciclul ”La pas prin galeriile bucurestene”, rubrică înfiintată de mine şi deja consacrată, din luna mai 2015, în ziarul Jurnalul Bucureștiului; celelalte 3 sunt „Expozitiile filialelor teritoriale ale Uniunea Artiștilor Plastici din România”, „Intell News pe drumurile Patriei” şi „Portret de artist”.

Primăria Sector 2 și Centrul Cultural “Mihai Eminescu” au plăcerea să vă invite în cadrul Galeriei 2 ART – miercuri, 20 noiembrie, ora 18.00 la vernisajul expoziției de grafică – “Polifonie plastică”, semnată de artistul vizual Mircea Nechita.
Simeza cuprinde un numar impresionant de lucrări, reunite din mai multe cicluri – “Atelierul artistului”, “Autoportret cu viața mea”, “Casa”, “Fragmentarium”, “Ingeri și sfinți”, “Lumea și florile între noi”, “Luna plină”, “Pomul cunoașterii”, “Arta în viața de zi cu zi”. Toate acestea sunt reprezentative pentru universul creației lui Mircea Nechita, un artist foarte actual ca reprezentare grafică dar cu un sprijin puternic în lumea simplă și arhaică a satului românesc tradițional din Maramureșul istoric, locul de naștere al artistului.



Expoziția este deschisă publicului în perioada 18 noiembrie – 6 decembrie și poate fi vizionată de luni până duminică, între orele 09:00 – 18:00, la galeria 2 ART, situată la parterul Primăriei Sectorului 2, din strada Chiristigiilor nr. 11-13.
Evenimentul este curatoriat de Răzvan Ionuț Cirică.
Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Ericris Art.
Parteneri media: Artportfolio, Intell News, Jurnalul Bucureștiului, Modernism, Ultima Oră.

Mircea Nechita s-a născut pe 21 februarie 1963, în localitatea Peteritea, din comuna maramureșeană Vima Mică. Între 1986 și 1989 a studiat pictura la Școala Populară de Artă din Baia Mare. În anul 1992 s-a mutat în București, unde a urmat studiile de licenţă și de masterat la Universitatea de Artă din București UNARTE, între anii 1993 si 2000, unde i-a avut ca profesori pe Mircia Dumitrescu, Nistor Coita, Marcel Bunea, Niculaita Secrieriu. Artistul Mircea Nechita este membru în filiala Grafică- București a Uniunii Artiștilor Plastici din România, din anul 2000.
Cu lucrările lui v-aţi familiarizat deja în diverse articole publicate de mine, cum ar fi expoziţiile lui din decembrie 2016 și 2017, de la Galeria EriCris Art, în octombrie 2017 la Galeria 2 Art sau direct în atelierul graficianului, noiembrie 2016, în rubrica la care mă voi gândi:” La pas prin atelierele bucureștene”; poate într-un viitor va fi alături de ciclul ”La pas prin galeriile bucurestene”, rubrică înființată de mine și consacrată deja, din luna mai 2015, în ziarul Jurnalul Bucureștiului. Din articolele dedicate prietenului Mircea Nechita, l-am selectat pe acesta: ” Eveniment cultural de exceptie: „3 in 1” la galeria Luceafărul de Mircea Nechita”, 08/03/2018, un articol pentru Intell News de Claudiu Victor Gheorghiu. Mi se pare un articol complet.

Articol pentru agenția de presă Intell News( partener media): Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al agenției de presă Intell News și al ziarului Jurnalul Bucurestiului, publicist comentator al ziarului Ultima Oră; artist vizual, afilieri: membru titular Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR, totodată consilier media și al Comitetului Director al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din Româniași membru al Consiliului Director al Visarta(Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale), 16 noiembrie 2019
