
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 21 mai 2021, la cea de-a 131-a reuniune a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei (CoE), organizată în sistem videoconferință sub mandatul Germaniei, care a asigurat până în prezent Preşedinţia-în-exerciţiu a organizaţiei. Reuniunea a marcat și transferul Președinției Comitetului Miniștrilor de la Germania la Ungaria, care va asigura exercitarea acesteia în perioada mai – noiembrie 2021.
Discuţiile miniştrilor de externe s-au concentrat asupra dosarelor de actualitate la nivelul Consiliului Europei, încercându-se identificarea unor soluții cu privire la principalele provocări ale contextului internațional aflate în competența organizației de la Strasbourg.
În intervenţia sa, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul activ al României pentru eficientizarea multilateralismului și întărirea rezilienței strategice pe baza valorilor democratice, precum şi a dreptului internațional. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea constituirii, pentru un viitor durabil, a unui spațiu juridic european comun, bazat pe principiile statului de drept.
Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat, totodată, susţinerea pentru eforturile menite să descurajeze orice tip de propagandă în favoarea ideologiilor extremiste şi a mesajelor instigatoare la ură. În acest context, demnitarul român a informat Consiliul Europei și statele membre despre adoptarea recentă de către Guvernul României a primei Strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursurilor de ură, arătând că strategia prevede un mecanism interinstituțional complex, care va conduce la o mai bună abordare a radicalizării și a manifestărilor generatoare de ură.
De asemenea, ministrul român de eterne s-a referit la provocările aduse de dezvoltarea noilor tehnologii, inclusiv a inteligenței artificiale, care trebuie să aibă loc cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și a standardelor etice.
Ministrul Bogdan Aurescu a salutat intrarea în vigoare a Protocolului nr. 15 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a exprimat speranța că aderarea UE la Convenție va avea loc cât mai curând. În ceea ce priveşte conflictele prelungite, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat că soluționarea acestora reprezintă o prioritate pentru România. Astfel, a subliniat necesitatea reluării dialogului politic în vederea identificării unor soluţii paşnice bazate pe principiile dreptului internaţional și respectarea suveranității și integrității teritoriale ale statelor vizate.
Secretarul General al organizaţiei a prezentat obiectivele conţinute în Cadrul Strategic, respectiv viziunea sa privind priorităţile asupra cărora ar trebui să se concentreze Consiliul Europei în următorii patru ani, în vederea valorificării unui sistem capabil să răspundă provocărilor emergente la nivel paneuropean. Intervenţiile miniştrilor de externe au evidenţiat inclusiv necesitatea identificării unor căi de acţiune pentru eficientizarea organizaţiei, prin coordonarea şi consolidarea cooperării între statele membre şi partenere în vederea implementării programelor menite să promoveze standardele CoE.
Agenda de discuţii a mai inclus: drepturile omului în era digitală; Raportul anual al Secretarului General al CoE cu privire la drepturile omului, statul de drept şi democraţia în Europa; conflicte şi crize în Europa; garantarea eficacităţii pe termen lung a sistemului Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului; cooperarea dintre CoE şi UE.

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei
Comunicatul de presă include și transcrierea discursului ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în limba engleză, prezentată mai jos:
Mr. Chairman,
Madam Secretary General,
Mr. President of the Assembly,
Dear colleagues,
Ladies and gentlemen,
As I have already stressed during last year’s ministerial meeting in Athens, Romania is and will remain a firm promoter of efficient multilateralism and of the joint efforts to strengthen our strategic resilience, based on international law, rules-based order, democratic values and the rule of law. This is the common ground on which we build our policies for the future.
Today, hate speech and intolerance are on the rise again. Therefore, we must support all efforts to discourage any type of propaganda for extremist ideologies, as well as the online dissemination of hate speech and intolerance, in all their forms. I am happy to announce that the first Romanian National Strategy for preventing and combating antisemitism, xenophobia, radicalization and hate speech has been recently adopted by the Romanian Government. The Strategy provides a complex inter-institutional mechanism that will lead to better tackling radicalization and incitement to hate speech.
At the same time, the development and use of digital technologies, including Artificial Intelligence, based on ethical principles, must be human-rights-centered. Artificial Intelligence is perhaps the biggest breakthrough of our time, a development with extraordinary benefits, but equaled by the challenges it poses. Moreover, the promotion and protection of human rights, democracy, good governance, accountability must be provided both offline and online.
We support the objective of creating a common European legal space by promoting rule of law and by consolidating the treaty system of our organization. Thus, Romania welcomes the entry into force of Protocol no. 15 to the European Convention of Human Rights and we hope that the EU accession to the Convention will take place swiftly.
The functioning of the Convention’s system is based on swift and full execution of the European Court of Human Rights judgments and each Member State must remain fully dedicated to taking all necessary steps in order to achieve this goal. At all times, but especially in times of crisis, the Council of Europe’s monitoring bodies help us keep a unified approach to our standards and values. Romania stands by the organization’s efforts to fine-tune its instruments and favors open, critical discussions on ways to improve the procedures and address the challenges that appear.
Putting an end to the protracted conflicts in the Black Sea region is a top priority for Romania and we vocally advocate for active involvement of all relevant multilateral fora for finding the right instruments in order to facilitate their resolution. We are a constant advocate for the principle of peaceful settlement of conflicts, in line with international law and with due respect to the territorial integrity and sovereignty of the States concerned, within their internationally recognized borders.
Let me conclude by congratulating you, dear Heiko and the outgoing German Presidency, for carrying out its mandate so skillfully under such difficult circumstances. And, at the same time, I wish the incoming Hungarian Presidency all the best in fulfilling its tasks in the following months.
Thank you.
Comunicat de presă, 21.05.2021, Ministerul Afacerilor Externe al României
Sursa: https://www.mae.ro/node/55765
Publicat de Intell News, 23 mai 2021