
N.M. Cei mai mari producători de miere(peste 20.000 tone) din Uniunea Europeană sunt Germania, România, Spania si Ungaria.

Piața mierii din Uniunea Europeană în cifre
Uniunea Europeană este al doilea cel mai mare producător mondial de miere după China. În fiecare an, aproximativ 600.000 de apicultori și 17 milioane de stupi produc aproximativ 250.000 de tone de miere.
Cu toate acestea, producția nu acoperă cererea: în UE, în anul 2016, au fost importate aproximativ 200.000 de tone de miere, în principal din China, din care vin aproximativ 40% din importurile UE.
În comparație cu concurenții lor din altă parte, apicultorii din UE se confruntă cu costuri de producție relativ ridicate, iar exporturile limitate ale UE se fac la prețuri mai mari decât importurile. În medie, un kilogram de miere importat în UE în 2016 costă 2,23 euro, în timp ce un kilogram de miere exportat în țări din afara UE costă 5,69 euro.
Importanța albinelor
Sectorul apicol din UE este redus, dar este important pentru agricultură, securitatea alimentară și biodiversitate, deoarece albinele polenizează culturile și plantele sălbatice.
Epidemiile, agricultura intensivă, expunerea la substanțe chimice, precum și pierderea habitatelor și condițiile climatice nefavorabile pot amenința capacitatea productivă a stupilor.
Protecția albinelor și a producătorilor de miere
Parlamentul European solicită Comisiei Europene și țărilor UE să vină cu noi măsuri pentru a proteja albinele și pentru a ajuta apicultorii. Deputații europeni solicită în special o mai bună protecție a speciilor de albine, mai mult sprijin financiar pentru apicultori, precum și interzicerea pesticidelor dăunătoare și combaterea importului de miere falsă.
Sursa: Parlamentul European, 1 martie 2018
Sursa foto si text:
http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20180222STO98435/piata-mierii-din-ue-in-cifre-infografic
Deputații europeni au adoptat pe 1 martie 2018 raportul deputatului Norbert Erdős, (PPE, Ungaria).
Miere și apicultori: deputații stabilesc o strategie UE pe termen lung pentru supraviețuire:
Interzicerea pesticidelor dăunătoare
Mai multe verificări pentru a opri importurile de miere contrafăcută
Promovarea beneficiilor mierii pentru sănătate
Deputații cer UE și statelor membre să investească mai mult în protejarea sănătății albinelor, în lupta împotriva contaminării mierii și pentru sprijinirea apicultorilor.
Comunicat de presă, il puteti citi in continuare aici: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20180226IPR98612/miere-si-apicultori-o-strategie-ue-pe-termen-lung-pentru-supravietuire