Statul Islamic: Un Califat cu ambiții colonialiste

În prezent, gruparea terorista Statul Islamic ţine sub control regiuni vaste din Siria şi Irak, dar plănuieşte să se extindă prin anexarea de noi teritorii. Astfel, în Asia şi în jumătatea de nord a Africii, SI estimează că, până în anul 2020,va reuși să ocupe teritorii compacte, bazându-se pe slaba guvernare la nivel local și pe susținerea populaţiei majoritar musulmane. În schimb, în Europa, zonele vizate de SI sunt discontinue, urmând să cuprindă Turcia, Grecia, Bulgaria, fosta Iugoslavie, România, Ungaria,Spania şi Portugalia. Pentru extindere în zona Balcanilor, punctul de pornire al expansiunii este Bosnia. Italia nu este vizată pe termen scurt, Roma și Vaticanul, simbolurile Creștinătății, urmând a fi capturate în mod firesc după înfrângerea “cruciaților Romei” în bătălia apocaliptică de la Dabiq.

Proiectul Califatului reprezintă o inițiativă unică, implementată într-un stil ce aduce aminte de modelul colonialist de expansiune, prin anexare de teritorii neadiacente teritoriului statului-mamă. Acest tip de acțiune are, fără îndoială, scopul de a răsturna modelul statului suveran de tip westphalian reconfigurând ordinea mondială internațională consacrată după cel de-al doilea Război Mondial.

Declararea publică a anexării unor enclave teritoriale disparate din Algeria (Wilayat al-Jazair), Libia (Wilayat al-Barqah, Wilayat al-Tarabulus and Wilayat al-Fizan), Sinai (Wilayat Sinai), Arabia Saudită (Wilayat al-Haramayn) și Yemen (Wilayat al-Yaman), alături de crearea, în 2015, a noilor provincii Wilayat Khorasan în zona Afganistan-Pakistan, Wilayat Gharb Afriqiya în Nigeria și Wilayat Qawqazîn nordul Caucazului indică un expansionism specific imperiilor colonialiste.

Numai că nu asistăm la o cucerire a noilor zone printr-o invazie teritorială, ci prin jurămintele de supunere și de loialitate declarate Statului Islamic și Califului său auto-proclamat Abu Bakr al-Baghdadi de către o serie de grupări și facțiuni locale.

Pe termen scurt, Califatul vizează decuparea unor enclave în zonele în care musulmanii suferă, nominalizate direct de al-Baghdadiîn alocuțiunea susținută cu ocazia Ramadanului: Birmania, Filipine, Indonezia, Cașmir, Bosnia, Caucaz, Palestina, Egipt, Turkistanul de Est (China), Iran, Franța, Tunisia și Republica Centrafricană, spații, de altfel, cunoscute ca furnizoare de luptători și susținători ai cauzei SI.

Desigur, nici vecinătatea apropiată nu este neglijată, SI dorind să înglobeze în interiorul granițelor sale și teritorii adiacente, sens în care și-a manifestat public prezența în regiunea, Qalamoun, de la granița libanezo-siriană, precum și în Ma’an, în Iordania.

Obiectivul cel cel mare rămâne, însă, Arabia Saudită, iar SI știe că se poate baza pe cei peste 1400 de insurgenți saudiți care i s-au alăturat în teatrele de luptă din Siria și Irak, dar și pe mulți susținători din regat.

În același timp, ambițiile SI țintesc ca acesta să devină parte activă în conflictul israeliano-palestinian, iar ceea ce l-ar putea lansa pe scenă ar putea fi o nouă Intifadă, grefată pe eșecul politic al formațiunilor palestiniene și pe creșterea influențlor și manifestărilor salafite în Teritoriile Palestiniene. În speranța inițierii celei de-a treia Intifade, SI plănuiește deja pe termen mediu și lung să-i câștige de partea sa pe palestinieni, pentru ca, mai apoi, folosindu-se de sentimentele anti-semite, să cucerească definitiv întreaga lume musulmană. Poate că și acest motiv, alături de semnarea acordului nuclear SUA-Iran, motivează în plus reînnoirea relațiilor dintre Arabia Saudită și Hamas.

Dar cum reușește Statul Islamic să determine zone atât de disparate să-i declare supunere necondiționată? Secretul stă în viziunea și rolul pe care acesta l-a acordat luptătorilor străini. Spre deosebire de Al Qaeda, care s-a concentrat pe instruirea luptătorilor străini cu scopul de a comite atentate, Statul Islamic i-a pregătit pentru a îndeplini o misiune mult mai importantă:  construirea Califatului, prin constituirea de capete de pod,de baze logistice și operaționale de atac, de puncte de sprijin la nivel mondial.

Să luăm exemplu modul de acțiune din Bosnia, unde Statul Islamic cumpără terenuri într-o zonă greu accesibilă, care nu poate fi localizată pe harțile GPS, în apropierea satului Osve, situat la 96 km de Sarajevo. Terenurile cumparate au un avantaj deosebit: proximitatea cu Marea Mediterană. Dar cine sunt cumpărătorii? Un anume Harun Mehicevic, susținător al grupării jihadiste, fugit în Australia în anii ’90 și revenit în Bosnia, asociat cu Jasin Rizvic și Osman Kekic, care, potrivit unor informații, luptă în prezet în Siria.

O altă zonă de manifestare deschisă  s-a dovedit a fi și satul Gornja Maoca, consacrat ca centru extremist salafit de recrutare de luptători pentru Statul Islamic, patronat de imamii cu vederi radicale precum Bilal Husein Bosnic și Nusret Imamovic, în prezent aflați în detenție. Potrivit serviciilor de informații bosniace, aproximativ două sute de bosniaci au plecat începând cu anul 2012 în Irak și în Siria pentru a lupta alaturi de Statul Islamic, iar dintre aceștia, aproximativ 40 au revenit în ţară unde își continuă misiunea.

O altă metodă prin care SI și-a propus și a reușit să preia sub control o serie de zone neguvernabile a fost prin asimilarea grupărilor care au ales să se desprindă de Al-Qaeda în Siria, Yemen, Somalia și Nordul Africii. Pe termen lung, SI susține acest trend, care va contribui, inevitabil, la slăbirea și fărâmițarea organizației rivale și concurente.

Desigur, SI are un drum lung și anevoios de parcurs, în special în ceea ce privește stabilirea unor enclave în Occident, dar nici aici nu trebuie trecute cu vederea ușor atentatul de la Paris, comis în numele SI de Amedy Coulibaly și încercările eșuate de instituire a unor “zone Sharia” în Londrade către islamiști autohtoni precum  Anjem Choudary, care, în mod discret, dar deschis, s-a exprimat în favoarea Califatului.

Este clar că aceste pretenții expansioniste necesită în primul rând finanțare, fonduri de care SI se pare că dispune, având în vedere gama variată de resurse, obținute dintr-o gamă variată de activități ilicite: contrabandă cu petrol, artefacte furate și antichități, răscumpărări din răpiri, jafuri bancare, taxe abuzive impuse în zonele controlate.

La un buget de 2 miliarde USD, aprobat pentru anul 2015, și o bancă proprie inaugurată în Mosul sub titulatura de Banca Islamică, având o monedă proprie, Dinarul Islamic, evaluat la un curs de schimb valutar de 139 USD, SI se declară pregătit să suporte financiar nevoile interne ale Califatului, dar și pe cele expansioniste. Un buget mic raportat la ambiții foarte mari, dar un pas mare pe drumul obținerii recunoașterii legitimității internaționale, un mesaj clar către toți susținătorii din lume: SI este un stat în adevăratul sens al cuvântului.

În context, mulți experți se întreabă retoric: cine sunt consilierii SI?

Cine sfătuiește și îndrumă atât de abil o facțiune teroristă, desprinsă nu demult din Al Qaeda, marcată de o gândire profund eshatologică, să înființeze și să organizeze atât de abil și perfect o formaține statală cu ambiții mondiale, capabilă să poarte un război subtil și organizat de expansiune prin voința liber exprimată și declarată de subordonare, de afiliere ideologică și teritorială, a unor grupuri de adepți și susținători locali, recrutați, instruiți, pregătiți pentru o misiune superioară: schimbarea ordinii mondiale consacrate?

Cine învață SI să folosească tehnici propagandistice, de convingere psihologică, să meargă cum s-ar spune, la sentimentul musulmanilor, prin întruchiparea unui stat viabil, capabil să le ofere locuri de muncă, asistență socială, educație islamică în spiritul tradițional, să le aline suferințele, să le dea sentimentul împlinirii personale prin eradicarea unui dușman universal, în fapt actuala ordine statală?

Probabil răspunsul va fi găsit între zidurile închisorii americane de la Bucca (Irak) sau în documentele redactate de fostul creier al SI, Haji Bakr, fost colonel în serviciile secrete ale forțelor aeriene irakiene în timpul lui Saddam Hussein, ucis în ianuarie 2014, în timpul unei ofensive a Armatei Siriene Libere (ASL) și a căror studiere a facut săptămânalul german Der Spiegel să afirme faptul că avem de-a face cu un Califat condus de o organizație care seamănă cu un temut serviciu de informații.

Laurențiu Nedianu